Despre batranete

Adesea ma lovesc de expresia "Urata-i batranetea". Varstnicii, parintii, pana si persoanele de varsta mea au senzatia ca intr-adevar batranetea este o varsta a chinurilor, a supararii, a inutilitatii, a decliniului general.

Ei bine, nu sunt de aceasta parere!

In mod evident, pentru a ajunge la batranete trebuie sa acumulezi o anumita experienta de viata, o intelepciune la care altfel n-ai avea acces decat din spusele altora sau din citite. Este o noua etapa a vietii unui om si una pe care cred ca ar trebui s-o privim ca o aventura nu neaparat o corvoada. Acest lucru mi-l confirma chiar Andrei Plesu intr-unul din textele sale intitulat "Vechime si batranete", din volumul "Despre frumusetea uitata a vietii". 

Iata cateva pasaje din acesta:

"Din pacate, viata cotidiana valorifica in mult mai mare masura latura sumbra a celor doi termeni (vechi & batranete), pejoratia lor. Batranii incurca: blocheaza culoarele gloriei, impovareaza bugetul familiei si al statului, nu reusesc sa moara la timp. Sunt "vechituri". Sunt "o problema". Si, cata vreme ii percepem ca problema, nu avem acces la nicio solutie. Solutia incepe sa se contureze abia dupa ce schimbam perspectiva, abia dupa ce descoperim atuurile varstei tarzii, tonusul ei subtil, iradierea exemplaritatii ei. [...] A imbatrani e a deschide o poarta spre orizontul vechimii. [...] Si cum altfel am putea descoperi vechimea lumii [...] fara sa devenim vechi noi insine, fara sa imbatranim? Batranii poarta povara intelepciunii, ceea ce nu inseamna altceva decat ca ei cunosc caile lumii, caci ii impartasesc vechimea. Au aceeasi stare cu ea. 

Cand suntem batrani din toata inima, autentici in fiinta noastra, in adevarul prezentei noastre, cu tot ce in ea gravitas si excentricitate, asta se rasfrange, indirect, asupra binelui public si, prin aceasta, si asupra binelui tinerelor genratii. Ceea ce face fin batranetie o ocupatie permanenta (a full-time job), din care nu iesi niciodata la pensie.

A fi batran e o aventura. Sa iesi din cada si sa alergi la telefon, sau pur si simplu sa cobori cateva trepte implica tot atatea riscuri ca o calatorie prin desertul Gobi calare pe o camila. Altadata, cand ne ajutau picioarele, coboram scarile rapid si eram de indata la usa. Acum insa, cine stie cand ne lasa, in mod perfid, genunchii si cand vom rata, la coborare, o treapta. Altadata invatam de la vulpi si soimi; astazi invatatoarele si invatatorii nostri sunt morsele, broastele testoase si elanii innamoliti in malstini. Aventrua lentorii."